Scăpat de moarte de patru ori, monahul din Pângărați mărturisește: „Dumnezeu m-a chemat aici
Cum a ajuns în Munții Moldovei? Viața acestui ieromonah din comunitatea de la Pângărați a fost umbrită de pericole mortale, pe care le interpretează ca pe o dovadă a intervenției divine. El…

Cum a ajuns în Munții Moldovei?
Viața acestui ieromonah din comunitatea de la Pângărați a fost umbrită de pericole mortale, pe care le interpretează ca pe o dovadă a intervenției divine.
El povestește cu calm cum a evitat moartea de patru ori distincte: de două rânduri a fost pe punctul de a se înnece, o singură dată a scăpat la centimetri de a fi lovit de o mașină, iar în copilărie a realizat un salt spectaculos de la balcoul unui vecin de la etajul opt, aterizând sigur pe etajul șapte.
Aceste evenimente ar fi putut pune capăt vieții sale, însă el susține convingerea că Dumnezeu l-a destinat monahismului încă din sânul mamei sale, refuzând să-l lase să moară înainte de a-și putea exprima gratitudinea față de Creator.
Decizia de a urca în munții Moldovei a fost luată imediat după absolvirea studiilor liceale.
A scăpat de moarte de patru ori, dar spune că Dumnezeu l-a salvat!
Tânărul, originar din sudul României și animat de o pasiune intensă pentru viața spirituală, își petrecuse ultima perioadă căutând informații despre așezăminte mănăstirești ascunse. Lista sa se restrânsese la cinci locuri, dintre care făcea parte și Mănăstirea Horaița.
Destinul a luat o întorsătură decisivă când un coleg de la liceu, al cărui părinte era angajat într-o fabrică de maculare, i-a înmânat o imagine cu acest loc sfânt.
Vizualizarea a confirmat intuiția sa, astfel încât a renunțat la analiza celorlalte opțiuni. A inițiat o corespondență cu starețul, primind un răspuns favorabil care i-a deschis ușa intrării în comunitate, motiv pentru care a plecat fără ezitare.
Viața sa anterioară monahismului fusese una complexă.
Rămâs fără mamă la vârsta de cinci ani, copilul a crescut într-o familie în care tatăl s-a recăsătorit.
De ce a ales să rămână?
Relația cu mama vitregă era tensionată, aceasta fiind deranjată de obiceiul fiului de a respecta strict posturile de miercuri și vineri, precum și celelalte perioade de abstinență alimentară. Nemulțumirile ei au fost comunicate soțului, care, la rândul său, l-a certat pe băiat și l-a pedepsit fizic. La momentul respectiv, el finalizase clasa a douazececea și se pregătea pentru examenul de admitere la Facultatea de Teologie, concentrându-se asupra disciplinei Istoria Bisericii.
Într-un acces de furie, tatăl i-a aruncat cartea de studiu, gest care a consolidat în mintea tânărului ideea că este dificil să echilibrezi prezența lui Dumnezeu cu exigențele lumii profane.
Curiozitatea nu a fost o recomandare externă; nimeni nu l-a îndemnat explicit spre calea mănăstirii. Cu doar o lună înainte de plecare, direcția viitoare i se părea neclară.
Totuși, în ultima săptămână înainte de mutare, a experimentat o forță interioară covârșitoare, o certitudine profundă că locul său nu mai era în societatea seculară. Această revelație a fost interpretată de el drept lucrarea directă a lui Dumnezeu în sufletul său. Din momentul sosirii în comunitate, a raportat o stare de bucurie intensă. Deși a recunoscut existența tentativelor și a provocărilor, menționând că adversarul spiritual încearcă constant să-i inducă dorul de a se întoarce în lume, el subliniază că recompensele interioare sunt de o magnitudine rară, depășind orice satisfacție pe care o poate oferi viața profană.
Sursa: Doxologia