41 de ani de la trecerea la cele veșnice a arhimandritului Dometie Trihenea
Un destin călăuzit de credință? Se împlinesc 41 de ani de când arhimandritul Dometie Trihenea, o figură emblematică a monahismului românesc de la Muntele Athos, a plecat la cele veșnice, pe 20…

Un destin călăuzit de credință?
Se împlinesc 41 de ani de când arhimandritul Dometie Trihenea, o figură emblematică a monahismului românesc de la Muntele Athos, a plecat la cele veșnice, pe 20 noiembrie 1985. A fost un pionier curajos, reușind să preia conducerea uneia dintre cele 20 de mănăstiri imperiale din Sfântul Munte, un moment de cotitură pentru întreaga comunitate ortodoxă românească din Balcani.
Povestea sa de viață pare desprinsă dintr-o cronică a vremurilor trecute. Născut în 1909, în satul Tilișca din Mărginimea Sibiului, a cunoscut greutățile de mic. Rămas fără părinți, plecați la transhumanță și prinși în vâltoarea Primului Război Mondial, a fost crescut de bunici. Această perioadă de formare a fost marcată de un moment mistic: la doar 12 ani, a avut o vedenie în care Maica Domnului îi arăta drumul spre schiturile athonite.
Nu a fost doar un vis trecător. Un an mai târziu, în 1922, adolescentul a pornit spre Athos alături de un tovarăș de drum, sub îndrumarea ieromonahului Diomid Velasa. S-a așezat la Chilia „Sfântul Ipatie”, aflată sub tutela Mănăstirii Vatoped. După șapte ani de ucenicie, a primit tonzura monahală și numele de Dometie. Pașii săi în ierarhia bisericească au fost chibzuiți: a devenit diacon și preot în 1937, iar duhovnic a fost hirotesit abia în 1964.
Culmea carierei sale administrative a venit pe 8 februarie 1965, odată cu numirea ca stareț al Mănăstirii Zografu. A fost primul român care a condus acest așezământ, într-un moment în care mănăstirea era aproape în paragină, cu clădiri dărâmate și o lipsă acută de călugări.
O misiune istorică la Zografu!
Timp de un deceniu, Dometie a muncit neîncetat pentru a reface structura și a pune ordine în administrație.
În paralel, a fost timp de 15 ani duhovnic la Mănăstirea Constamonitu, unde a ghidat suflete de diverse neamuri – greci, români, bulgari, macedoneni și albanezi – într-o deschidere ecumenică rar întâlnită în acele vremuri.
Un moment de referință a fost vizita Patriarhului Justinian Marina din 27 iunie 1963, prilejuită de mileniul Marii Lavre. În însemnările sale, Dometie a păstrat cuvintele patriarhului adresate românilor: „Ca prin voi și faptele voastre să se preamărească Dumnezeu și Maica Domnului, ocrotitoarea acestui Sfânt Munte”.
După ce a lăsat conducerea mănăstirii, s-a retras la Chilia „Sfântul Ipatie”, unde a continuat să fie un sprijin pentru pelerini. Dincolo de viața ascetică, era căutat și pentru harul său de vindecător. Cunoscător fin al plantelor medicinale, prepara remedii care adesea reușeau acolo unde medicina vremii eșua. Moartea sa, în 1985, a pus punct unei vieți dăruite total Bisericii și neamului românesc de la Athos.
Sursa: Basilica