Sfântul Grigorie Decapolitul: 500 de ani de minuni în inima României
Cum a ajuns la noi? Istoria relicvelor Sfântului Grigorie Decapolitul în Oltenia începe după căderea Constantinopolului. Moaștele au trecut în custodia unui funcționar turc, dar vestea puterii lor…

Cum a ajuns la noi?
Istoria relicvelor Sfântului Grigorie Decapolitul în Oltenia începe după căderea Constantinopolului. Moaștele au trecut în custodia unui funcționar turc, dar vestea puterii lor vindecătoare l-a convins pe Barbu Craiovescu, banul Craiovei, să le aducă acasă.
A investit sume mari pentru acest scop. În 1498, relicvele au fost instalate la Mănăstirea Bistrița, din județul Vâlcea, o ctitorie personală a lui Barbu, destinată să aducă mângâiere credincioșilor.
Legendele locale spun că tranzacția s-a făcut la cântarul cu aur.
Prin intervenția tainică a sfântului, greutatea moaștelor a scăzut brusc în fața vânzătorului, care a primit mai puțin decât se aștepta, considerându-se înșelat. Turcul a revenit la Bistrița, hotărât să recupereze bunurile sau să ceară mai mult.
Ctitorul, retras acum ca schimonah sub numele de Pahomie, a ascuns repede relicvele într-o peșteră din munții vecini – locul unde se află astăzi un mic paraclis.
Minunile s-au oprit vreodată?!
Această manevră a salvat tezaurul sacru de mâna păgânilor.
Furia oficialului turc a dus la jefuirea și incendierea mănăstirii înainte de plecare.
Pahomie a reconstruit locașul de cult și a readus relicvele în biserica centrală, unde se găsesc și azi, protejate ca un odor inestimabil. Ele sunt retrase în peșteră doar în perioade de pericol extrem. De-a lungul celor cinci veacuri petrecute aici, s-au înregistrat multe minuni, dintre care doar câteva au supraviețuit în scrierile recente.
Practica ortodoxă prevede procesiuni cu relicvele în epoci de secetă sau primejdie. În Oltenia, moaștele erau scoarse vara pentru a implora ploaia, se crezând că rugăciunile cuviosului induceau precipitațiile necesare, fie timpurii, fie târzii. Prima astfel de procesiune documentată în zonă a avut loc în vara anului 1765, salvând recolta de pierdere totală și poporul de foame.
Un alt exemplu remarcabil vine din vara anului 1913, la hramul Mănăstirii Bistrița. O femeie tânără, paralizată la ambele picioare, a fost adusă la moaște.
Vindecările îți dau credință!
După ce a fost atinsă de relicve și i s-a administrat Sfântul Maslu de trei ori, ea a revenit, la trei săptămâni distanță, la mănăstire pe propriile picioare, pentru a mulțumi pentru vindecare.
Aceste evenimente, raportate de Arhimandritul Ioanichie Bălan în „Patericul românesc”, ilustrează continuitatea harului.
Printre cele mai recente relatări se numără una din anul 1920. O femeie din Cacova, județul Vâlcea, numită Măria, a suferit un accident grav, căzând de pe un prun.
Incidentul i-a provocat o paralizie totală. După câteva zile de suferință, a fost transportată la mănăstire, unde i s-a administrat Sfântul Maslu. Vindecarea a fost dramatică: bolnava și-a deschis brusc ochii larg, și-a recăpătat conștiența și a cerut să fie ajutată să se ridice.
S-a întors acasă complet sănătoasă, dând mulțumiri rugăciunilor adresate făcătorului de minuni.
Sursa: Doxologia