Pahomie, ctitorul Bistriței: povestea reînnoirii mănăstirii dărâmate
Cum a apărut mănăstirea? Istoria acestui așezământ începe la finalul secolului al XV-lea, când Banul Craiovei, Barbu Craiovescu, împreună cu frații săi, a ridicat mănăstirea la poalele Munților…

Cum a apărut mănăstirea?
Istoria acestui așezământ începe la finalul secolului al XV-lea, când Banul Craiovei, Barbu Craiovescu, împreună cu frații săi, a ridicat mănăstirea la poalele Munților Parâng. Hramul inițial a fost dedicat Adormirii Maicii Domnului, iar fondatorul a dotat locașul cu toate obiectele necesare cultului și vieții monahale.
Un gest remarcabil de devotament a fost achiziționarea din Serbia a relikviilor Sfântului Grigorie Decapolitul, un sfânt cunoscut pentru puterea sa miraculoasă. Acestea au fost aduse la costuri ridicate pentru a aduce liniște sufletească monahilor și credincioșilor.
O legendă locală susține că sicriul a fost cumpărat prin cântărire, iar greutatea redusă a relikviilor a făcut ca prețul să fie mai accesibil decât se aștepta.
Pahomie, mântuitorul schitului!
Se relatează, de asemenea, că, în timpul unei incursiuni otomane care viza jefuirea tezaurului monahal, Cuviosul Grigorie a intervenit personal, ascunzând containerul sacru într-o peșteră din munte pentru a proteja acest tezaur spiritual al Țării Românești.
În jurul anului 1520, viața monahală de la schitul Bistrița, situat în județul Vâlcea, a fost marcată de prezența unui duhovnic deosebit: Cuviosul Pahomie, ctitorul acestui așezământ spiritual. Acesta a revenit la fața locului pentru a reconstrui complexul monahal, care fusese distrus anterior prin voința domnitorului Mihnea Vodă.
Lucrările de restaurare au inclus edificarea de noi chilii destinate călugărilor și construcția unei capele mici, decorată cu picturi, destinată serviciului de spitalizare, element care se poate observa încă astăzi.
Lăsând totul în urmă pentru a-și împlini chemarea creștină, Pahomie a intrat în viața de ascezie sub acest nume, devenind un exemplu de rigoare spirituală.
Moartea cu pace!
Caracterul său era definit de o dorință arzătoare pentru viața duhovnicească, de generozitate desăvârșită și de o disponibilitate constantă față de toți oamenii, depășind astfel pe mulți contemporani ai săi prin intensitatea nevoinței.
După ani de zile trăiți în ascultare divină, Pahomie a anticipat propriul sfârșit. El a predat spiritul lui Hristos cu pace, lăsând în urmă o comunitate prosperă, formată din zeci de monahi, într-un loc binecuvântat.
Aceste detalii sunt documentate în lucrarea „Patericul românesc”, scrisă de Arhimandritul Ioanichie Bălan, publicată de Editura Mănăstirea Sihăstria, pagina 156.
Sursa: Doxologia